Aveam chef să mă plimb cu bicicleta, că nu mai pedalasem în ultima vreme decât până la serviciu. Numai că Mountain Bike-urile noastre erau la Breaza şi în Bucureşti aveam doar bicicletele pliabile. Am găsit o tură organizată pe Facebook şi mi-am arătat intenţia de a participa pe biţele noastre pitice.  Cu încurajările astea am făcut prima noastră tură pe biciclete pliabile în afara Bucureştiului.  Pentru cei care nu ştiu de ce sunt aşa de mândră de marea noastră realizare, o să le explic care e faza: bicicletele astea au roţile ceva mai mici (2o”) faţă de cele normale (26″), aşa că trebuie să faci pe şoricelul când dai la pedale ca să menţii rimul cu cineva care merge pe un MTB, de exemplu.

Traseul pe biciclete pe scurt

• Traseul poate fi vizualizat pe linkul de aici: Şoseaua Olteniţei – Pasărea – Herăşti – Dobreni – Vidra- Comuna Berceni.
• Distanţa parcursă: aproximativ 65 de kilometri de la Piaţa Sudului cu întoarcere la staţia de metrou Berceni. Plus sau minus nişte kilometri, cât ne-am mai fâţâit noi de la conac la pădure şi înapoi.
• Timp: Traseul s-ar face cam în cinci ore cu pauze. Nouă ne-a luat vreo 8 ore şi jumătate, cu trei ore de stat la conac, plus plimbarea până la pădure şi alte pauze pe traseu.

Povestea pe lung

Duminică dimineaţa ne-am întâlnit cu Irina (organizatoare turei) şi ceilalţi biciclişti (vreo 13 oameni în total) la metrou la Piaţa Sudului. Am pornit pe Şoseaua Olteniţei (DN4) cu maşini şi camioane zbârnâind pe lângă noi, de mi-a fost frică să mai fac poze de pe bicicletă. Am trecut de Frumuşani şi Pasărea, apoi am făcut la dreapta pe Drumul Judeţean 401B, în dreptul unei benzinării. Dacă eşti atent vezi şi un panou informativ care-ţi arată că eşti în apropierea Conacului Hereşti. De aici am mai făcut o jumătate de oră până la casa logofătului Năsturel Udrişte.

Când ajungi în localitatea Hereşti, mergi drept înainte până ce dai de o intersecţie cu un monument ridicat în cinstea eroilor căzuţi în luptă în cele două războaie mondiale. Faci la stânga şi mai mergi câteva sute de metri până şoseaua coteşte la stânga şi dai de o biserică de piatră, monument istoric, construită în 1644 de sora boierului Udrişte Năsturel, soţia lui Matei Basarab. Biserica poartă două hramuri: Sfânta Treime şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Conacul Udrişte Năsturel – Casa de piatră

Pe un platou înalt deasupra Văii Argeşului se află Conacul logofătului Udrişte Năsturel (1596 – 1659), conac construit în perioada epocii lui Matei Basarab,  între anii 1640-1642, ca reşedinţă de vară. Suntem la aproape 40 de kilometri de Bucureşti şi mă amuză numele boierului Udrişte Năsturel, oricât de mare cărturar ar fi fost el. Pe poarta de la intrarea în curte e scris programul de vizitare: zilnic între 8-17, lunea închis. Portarul ne cere 6 RON de persoană sau 3 RON dacă suntem studenţi.

Conacul îmi aduce aminte de alte construcţii medievale cu zidurile lui groase de piatră şi cheile mari cu care ne deschide portarul uşa. Ghidul era plecat, aşa că ne-am mulţumit cu informaţiile de pe panourile din interiorul clădirii, transformată temporar în spaţiu de expoziţie pentru Muzeul Ţăranului Român (atelierul de fierar de la sfarşitul secolului al XIX-lea). Conacul a fost retrocedat moştenitorilor, aşa că din toamna lui 2013 nu se ştie dacă va mai poate fi vizitat sau nu. Aici ar fi trebuit să se înfiinţeze un Muzeu al boierului – ce frumos sună!

Casa logofătului are mai multe particularităţi pentru care merită vizitat: cică ar fi singurul monument de arhitectură civilă românească din secolul al XVII – lea, construit şi pe interior şi pe exterior în întregime din blocuri de piatră şlefuită. Conacul a fost construit de Năsturel Udrişte (Oreste) şi fratele său Cazan după o călătorie în Italia şi ar fi fost, de fapt, două locuinţe în forma literei “L”, fiecare cu propria intrare, scară interioară şi pivniţă. O noutate pentru vremea în care a fost ridicat conacul este scara interioară. Am citit pe net că beciurile ar fi impresionant de mari; ei bine, noi nu am apucat să le vedem, poate pentru alţii se deschid şi uşile de la beci. Ar mai fi fost şi blazonul familiei de văzut, dar acum lipsea acvila cu două capete încoronate.

Pe o latură a aleii ce duce spre conac sunt nişte ancore vechi despre care se spune c-ar fi aparţinut vaselor cu care s-a adus piatra de construcţie pe Dunăre şi pe Argeş, tocmai din Bulgaria sau Grecia.

Mai multe informaţii despre conac găseşti pe Bucureştii Vechi şi Noi.

Noi am stat o bună vreme în curtea conacului, pentru că acolo era amenajat şi un spaţiu de picnic. Am vrut să mergem şi la lac, dar era împrejmuit cu gard, iar pădurea din apropiere era plină de ţânţari. Scurta porţiune de off-road până în pădure merita o poză de grup.

Ne-am contiunat traseul spre Valea Dragului, Vărăşti, Dobreni, Vidra, Comuna Berceni pe acelaşi Drum Judeţean 401 iar, la final, eu cu Andrei şi încă două fete am luat metroul de la  Şoseaua Berceni.

Cireaşa de pe tort a fost în Dobreni, unde am dat peste o nuntă ţigănească, cu boxe imense şi manele, cu horă în mijlocul străzii şi zestrea miresei scoasă la poartă (mobilier de bucătărie, frigider, aragaz, covoare, pături). M-am oprit  să fotografiez spectacolul şi, ca să nu bat la ochi, m-am arătat fermecată de palatele lor: “Mă, da’ ce case mari aveţi!”, la care îmi răspunde un puşti: “Şi frumoase! Uite, aia e a mea!”, cu degetul spre o casă cu turnuleţe.

Fotografii

Mai multe fotografii de la plimbarea la Conacul Hereşti sunt în albumul “Pe biciclete pliabile la Conacul lui Năsturel Udrişte din Hereşti” de pe pagina de Facebook Poveşti călătoare.