Să stau pe nisip, să mă încălzească soarele în timp ce citesc și să adorm în sunetul valurilor. Asta-mi doresc când mă duc la mare. Nu neapărat o plajă pustie, ci doar să simt liniștea naturii. Cam așa e la Corbu, dacă nu bagi de seamă niște lucruri care nu erau aici în urmă cu patru ani. Adică în 2010, atunci când descoperit eu plajele de la nord de Năvodari.
M-aș duce oricând cu cortul la Vadu, dar e bun și Corbu din când în când. Voiam la mare, că doar era iunie, dar Andrei nu se lăsa convins să stăm două zile sub soare (rămăsese fără faimosul lui parasolar). O colegă de serviciu își serba ziua de naștere la Corbu și eram amândoi invitați, așa că Gărgăunele nu mai avea scăpare.
Petrecerea
Vremea a fost cum mă așteptam: cu soare, ceva nori și răcoare seara. Frigul l-a simțit cel mai bine o prietenă de-a sărbătoritei, pe care o luasem din București și de care am avut grijă mai toată seara; i-am strâns geanta, telefonul, ochelarii și hainele împrăștiate între cortul nostru, pătură și mașină. O dată am găsit-o dormind în cort la noi, pe urmă ne întrebam unde-o să doarmă noaptea, că abia încăpeam noi doi în cortul ăla mic.
Și atmosfera tot așa era, cu muzică din două părți, grătar, râsete, poze și discuții despre facultate. Media de vârstă cred că era pe undeva pe la 25 -26 de ani; mărturisesc că noi nu mai suntem de lucruri de-astea de ceva vreme. Cum nu bem, nu fumăm, ne-am bucurat doar la frigărui, pe care le-am împărțit cu un câine de pe plajă (stați liniștiți, lui i-am dat carnea). Pe la ora 22 ni se închideau ochii de somn, cu tot cu muzica de-afară. Am cedat locurile noastre din jurul focului de tabără ca să se mai încălzească și alții și ne-am retras în cort; eram cei mai echipați de la fața locului iar fetele se minunau la frontalele noastre sau la cazmaua pliantă a lui Andrei.
Dimineața nu ne-am mai pus pătura în „centrul atenției” grupului, ci am rămas la plajă lângă cort. Andrei stătea pe jumătatea umbrită de un parasolar improvizat dintr-o pătură de polar de la IKEA. Ingenios ca de-obicei!
Liniștea asta de care aveam nevoie n-a durat mult, că au venit două mașini cu număr de București. Dinăuntru s-au revărsat mai multe familii; nu știu câți erau, dar sigur erau înrudiți – mi-am dat seama după apelativele în gura mare „Nașule!”. Erau prima oară pe plaja de la Corbu și le plăcea mult; asta o știu din discuția unuia dintre ei care a urlat la telefon vreo 20 de minute în dreptul nostru, ca să nu-și deranjeze rudele. M-am străduit să-mi termin de citit ultimele pagini dintr-o carte pe muzica familionului de-alături (lăi lăi lăi popular cu valori maneliste). Nu am reușit, pentru că, după ce-au devorat masa pregătită de partea feminină a familiei, cele trei generații de bărbați s-au apucat de-o miuță și făceau ca toate animalele fugind după minge.
Am cedat eu până la urmă. Ne-am strâns lucrurile și-am lăsat Corbu în urmă cu sălbăticia lui domesticită. Măcar am plecat cu flori nemuritoare sau de floarea soarelui, din lanul de pe deal (am luat din cele doborâte la pământ).
Când mergi la Corbu
La Corbu mașinile sunt parcate la buza mării (în general mă feresc de locurile unde poți intra cu mașina: acolo unde-i autoturismul, sigur e și-o sursă de gălăgie). Pe plajă trebuie să ai grijă când traversezi „strada”, zona aia dintre corturi și mare unde gonesc mașinile mai ceva ca în oraș. Dacă înainte era sălbatic și idilic, nu mai e: primăria a amenajat pubele de gunoi și toalete ecologice, dar nu pe toate plajele, deci tot ești forțat să te bucuri de tufișuri uneori.
Când te saturi de mâncarea la pachet presărată cu fire de nisip, poți merge la cherhanaua Casa Veche Corbu. Tot aici te poți caza sau face duș (10 lei). Pe plaja unde-am stat noi a apărut o altă cherhana, cu gard din șiraguri de scoici. Nu știu ce servicii au, că n-am intrat acolo. Mai nou lumea face grătar pe plajă. Cu toate astea, natura își păstrează un farmec și la Corbu.
