De Marşul Tăcerii nu auzisem până să nu fiu invitată la eveniment pe Facebook. Din descrierea făcută de Vulupe pe blogul său,  am înţeles că plimbarea cu pedale se face pentru a-i comemora pe bicicliştii care au fost accidentaţi sau chiar ucişi în accidente rutiere.Primul Marş al tăcerii a avut loc în anul 2003 în White Rock Lake in Dallas, când aproximativ 1000 de oameni au pedalat în memoria unui biciclist doborât de oglinda unui autobuz de şcoală.

Evenimentul este foarte asemănător cu Masa Critică pe biciclete, întrucât scopul final al amândurora s-ar axa în jurul dorinţei bicicliştilor de a se simţi în siguranţă când circulă pe stradă. Alte puncte comune ar fi că are loc în fiecare a treia miercuri din luna mai (Masa Critică e în ultima vineri din fiecare lună) şi că este cunoscut în mai multe ţări de pe Glob. Tot de la Vulupe aflăm şi nota distinctivă care explică şi numele evenimentului:

Este un marş lent şi mai ales tăcut. Regula de bază a acestui marş este liniştea. Fără claxoane, fără comentarii, fără nici un fel de sunet decât dacă este absolut necesar. Tăcerea este cea care va însoţi acest marş.

 Pe www.rideofsilence.org se menţionează că anul acesta Marşul tăcerii s-a ţinut în 318 locaţii, în 19 ţări şi pe şapte continente. Interesant este că se pleacă pe traseu la ora 19 locală, aşa că în miercurea respectivă convoaiele de biciclete mărşăluiesc unul după altul, în funcţie de fusul orar al localităţilor participante.

În Bucureşti vremea nu prea a ţinut cu noi, aşa că ne-am adunat în jur de 50 de biciclişti. Evenimentul era la ediţia a doua în Capitală şi organizatorii ar fi vrut să participe cât mai multă lume îmbrăcată în alb, precum anul trecut, dar cu ploaia mocănească ce a ţinut o bună parte din luna mai, riscam să fim albi cu picăţele. Mulţi au declarat că au ceva alb pe ei, măcar pe dedesubt.

S-au împărţit fluturaşi cu varianta în română a imnului Marşului tăcerii, fluturaşi pe care unii şi i-au pus între spiţele de la roţi.Evenimentul a beneficiat şi de prezenţa televiziunii (cum nu mă uit la televizor, nu am reţinut care-i numele şi nici nu-mi dau seama din poză).

Traseul a avut în total 9,4 kilometri, cu plecare din Parcul Izvor, pe Strada Izvor, Calea 13 Septembrie, Bulevardul Libertăţii, Piaţa Unirii, Piaţa Alba Iulia şi întoarcere pe Bulevardul Unirii către Parcul Izvor.

S-a mers încet, cât de cât în linişte (s-au mai găsit nişte vorbăreţi să tragă o şuetă-două) şi s-a gesticulat în intersecţii sau pe alte porţiuni din traseu unde ne “lungeam”. Ne-au mai claxonat nişte taximetrişti nemulţumiti că eram prea mulţi şi nu ne mai terminam odată coloana.  

La un moment dat a apărut şi curcubeul – semn de optimism pentru mulţi că, în viitor, o să fim mai în siguranţă când pedalăm pe străzile Bucureştiului.

Mai multe poze de la Marşul tăcerii din 16 mai 2012 găsiţi pe pagina Poveşti Călătoare de pe Facebook.