Aveam o duminică liberă în care voiam să plec din București, undeva la iarbă verde, să uit de șantierul de acasă. De preferat la marginea pădurii și să fie o apă curgătoare în preajmă (că asta ar trebui să fie curată). Andrei avea în minte însă un loc de picnic „cicloturistic” cum îi zicea el: pajiștea de la lacul de acumulare Paltinu.
Cum ajungi acolo
Din București până la Paltinu sunt vreo 111 kilometri, pe care-i faci cu mașina în aproximativ două ore. Nouă ne-a luat mai mult să ajungem acolo, că doar mi-am adus aminte de Conacul Nicolau, aflat la jumătatea distanței – tocmai bine pentru o pauză de-o juma’ de oră sau chiar mai mult (depinde cât explorezi).
La Barajul Paltinu mai fusesem și în toamnă, pe biciclete, dar atunci n-am mai avut timp de stat în poiană, că începuse să se întunece și să se facă frig. De data asta eram cu mașina, așa că am parcurs mai repede drumul de la Câmpina pe Valea Doftanei, până dincolo de baraj. În zonă funcționează și un autobuz, păcat că nu mai știm cum se numește stația de unde l-am luat după tura pe traseu nemarcat din toamna lui 2012.
Pajiștea de pe malul Lacului Paltinu
Nu ai cum să nu găsești pajiștea asta, e ca un luminiș în pădure, cu belvedere asupra lacului de acumulare Paltinu și multe mașini parcate pe marginea drumului. Noroc că nu se poate intra cu mașina pe pajiștea înclinată; așa scapi de muzica la modă printre grataragii – asta până vine unul cu generator sau măcar cu un casetofon pe baterii.
Fiind o zi călduroasă de iulie, mulți dintre picnicari erau grupați la marginea pădurii, să prindă o frunză de umbră. Codrul le amplifica vocile, de zici că erau într-o hală mare. Ăștia erau de regulă familiștii, pentru că tinerii se înghesuiau câte șase-șapte pe-o pătură la buza apei. Îi vedeai cum se apropiau de lac, cu o plasă de la Kaufland plină cu bere, râdeau vreo jumătate de oră dându-și coate pe pătură, vreo doi făceau baie, după care se întorceau la mașini. M-am băgat și eu în lac, dar cu grijă, că malul este mâlos și apa adâncă, și-am înotat puțin printre fire de praf sau de polen.
Pajiștea este curată, tapetată natural cu câte-o balegă; sus, aproape de stradă, ai și un tomberon ruginit care dă pe dinafară, dar măcar e acolo. Unii pescuiesc pe limba de nisip din stânga pajiștii. Nu sunt toalete ecologice, asta dacă nu pui la socoteală copacii, că-i pădurea mare! Totuși, lângă stradă e o terasă pentru doritorii de-o bere rece. Ecou se auzea și când stăteai pe pajiște, pentru că ești practic într-o vale înconjurată de dealuri. N-am avut parte de muzică, dar am auzit râsete, strigătele unei mame după odrasla care se îndepărta prea mult de mal, strigătele alteia după cățelul plecat prin vecini, laolaltă cu ecoul celor de la marginea pădurii.
Per total, mi-a plăcut că ne-am întins la soare pe pajiștea verde și că am înotat puțin în Paltinu. Gărgăune nici măcar nu și-a dat jos șosetele cât am stat pe pătură, darămite să vadă cât de caldă era apa. Dar parcă mai bine ar fi fost să tragem pe malul Doftanei, să căutăm un loc mai ferit unde nu se ajunge cu mașina și să ascultăm câteva ore veselia naturii.
Legendele lacului
Se spune că în adâncurile lacului de acumulare ar fi un monstru mare, lung și lucios, de un metru jumătate lungime și vreo 100 de kilograme. Povestea nu pare departe de adevăr, pentru că monstrul aduce ori a pește, ori a șarpe, dar unul uriaș! Se mai spune că lacul și-ar cere tributul de suflete; așa se explică crucile înșirate pe mal (pe care noi nu le-am văzut).
Ce mai poți face pe lângă Lacul Paltinu
Mie mi-ar fi plăcut mai degrabă malul Doftanei, unde merge așternută o pătură pe nisipul pietros, la umbra tufișurilor. Dar Andrei își dorea de ceva vreme să ajungă pe pajiștea de lângă Lacul Paltinu, dovadă fiind alte plimbări prin zonă:
- la picior pe dealuri cu un grup de prieteni: Comarnic – Paltinu – traseu nemarcat
- pedalând de plăcere amândoi: Pe bicicletă spre barajul Paltinu
- pedalând din greu pe dealurile de la Nistorești la Cornu sau de la Comarnic la Cornu pe mal
