La Prima Evadare am început să visez încă din 2010, când Andrei a participat prima oară la concurs. Voiam şi eu să simt mândria aia de a reuşi să parcurgi, indiferent de vreme, cei 55 de kilometri. Ploile din 2011 m-au făcut să zic totuşi pas, mai ales după ce-am fost la recunoaştere de traseu şi a doua zi a trebuit să mă rostogolesc din pat, că nu mai eram în stare să mă ridic.

Anul 2012 zic eu că-mi este prielnic: printr-o întâmplare văd anunţul pe Facebook că a doua zi are loc recunoaşterea oficială a traseului pentru concurs. Era deja ora 8 seara, Andrei avea pregătită o tură hardcore cu bicicleta la munte (tură de la care eu fusesem exclusă) şi nu aveam cu cine să merg (toţi posibilii interesaţi fiind deja “rezervaţi” pentru traseul lui). Noroc cu o amică foarte energică, Claudia, care a acceptat propunerea mea, deşi avea alt program, şi care mi-a mai împrumutat şi aparatul de fotografiat (Clau, îţi mulţumesc oficial pe această cale).Întâlnirea a fost în faţa Academiei de Poliţie, la ora 9:30, dar s-a intrat pe traseu la 10:20. Mi s-a părut că erau mai puţini participanţi faţă de 2011, poate şi pentru că aproape jumătate de traseu l-am pedalat fără parteneri de drum. Înainte de start, s-au anunţat “căpitanii de pluton” pentru a şti după cine să te ţii în funcţie de experienţa într-ale biciclitului.

Spre deosebire de anul trecut, pământul era destul de uscat, cu câteva excepţii prin pădure, în prima parte a traseului. În zonele mocirloase m-am dat frumos jos de pe bicicletă şi i-am lăsat pe zmei s-o ia înainte.Traseul se intersectează de câteva ori cu drumuri judeţene si cu şoseaua de centura, dar de cele mai multe ori se merge pe drumuri forestiere. Are o dificultate mică, fără diferenţe de nivel majore. Ce te omoară însă este lungimea traseului. Şaua mea cea nouă nu mi-a atenunat prea mult şocurile în partea dorsală. Iar la finalul cursei, mai mult braţele mă dureau decât picioarele.Se merge şi pe câmp, pe lângă lanuri de grâu verde şi te simţi ca în wallpaper-ul de Windows. Se traversează de vreo trei ori calea ferată şi se pedalează contra vântului pe malul lacului Snagov. O primă pauză mai mare, pentru regrupare, se face vis-a-vis de magazinul comunal “5 minute”, chiar înainte de a se trece prin curtea Palatului Ghica. Rezemată de-un stâlp, stau spate-n-spate c-o fostă colegă de serviciu; pe moment nici nu ne dăm seama că ne cunoaştem iar revelaţia are loc după postarea unor poze pe internet despre tură.

Un eveniment ce-ar fi putut să schimbe direcţia traseului a fost refuzului unui pădurar de-a ne lăsa să trecem printr-o porţiune de codru. Ce păzea, n-am înţeles prea bine; cică ar fi în apropiere o unitate militară, sau era proprietate privată, sau tocmai plantase nişte copaci în zonă, sau nu primise aprobările de la primărie că putem traversa pădurea pe-acolo. Cert este c-a sunat la Urgenţe. Noi am luat-o cuminţi pe sub barieră şi am mers o bucată de vreme în şir indian.Partea cea mai frumoasă a traseului mi se pare coborârea spre lac, prin pădure.O nouă regrupare are loc după calea ferată şi ne continuăm drumul prin pădure, câmpuri şi porţiuni mici de asfalt. Din peisaj nu lipsesc animalele mai mult sau mai puţin domestice: magariţa Georgica (parcă aşa o chema), un şarpe peste care era să dau cu bicicleta, turma de capre aproape de sfârşitul traseului, broaştele de pe lac şi încântătoarele păsări din pădure. Cu pauze cu tot, am reuşit s-ajung la finiş pe la ora 17, când plecase deja prima maşină cu biciclişti spre Bucureşti. După două ore de aşteptat în complexul Astoria, ne-am suit “caii” intr-o cursă specială RATB pusă la dispoziţia noastră de organizatori.Pentru ce-aş recomanda o tură de recunoaştere:

• Înveţi traseul
• Vezi dacă eşti în stare să pedalezi atâta
• Sigur găseşti pe cineva care să meargă în ritmul tău
• Te simţi ca la concurs, că ajungi să te compari cu ceilalţi: îţi alegi pe cineva pe care-l consideri de forţă egală cu tine şi, dacă-l depăşeşti, simţi că ai trecut la o nouă etapă. În plus, nici nu plăteşti taxa de înscriere.
• Cunoşti oameni noi sau te reîntâlneşti cu persoane cunoscute, pe care nu ţi le imaginai pe bicicletă. Se strânge la lume!
• Te bucuri de natură (a fost o zi superbă de primăvară)
• La final ai mândria că ai parcurs un traseu destul de lung

Restul fotografiilor le găsiţi pe pagina de Facebook Poveşti călătoare, în albumul “Prima Evadare – recunoaştere de traseu“.