De anul trecut, de când mi-am luat bicicletă, tot primesc invitaţii la plimbări ciclistice. De curând am în început să le dăm şi curs. Duminica lui 9 septembrie 2012 am petrecut-o prin Judeţul Prahova, în tura propusă de Bogdan Costea, “Cu bicicleta prin Prahova“.

Traseul

Traseul a pornit din Ploieşti în direcţia Bucov – Vărbila – Urlaţi – Albeşti Paleologu – Valea Călugărească – Pantazi – Râfov şi s-a încheiat în Ploieşti. A avut aproximativ 74 de kilometri lungime, cu o diferenţă de nivel de 210 de metri.

Şapte dintre noi ne-am deplasat din Bucureşti spre Ploieşti cu trenul Regio 3001 de la 6:27, alţi doi au venit cu maşina la Gara de Vest din Ploieşti iar un localnic ni s-a alăturat la ieşirea din oraş.

Bucov: Parcul Memorial Constantin şi Ion Stere

Primul obiectiv turistic a fost Muzeul Memorial Constantin şi Ion Stere. Acesta se află în localitatea Bucov, la aproximativ cinci kilometri de Ploieşti, imediat după ce treci râul Teleajen.

Parcul Bucov este acoperit de zeci de hectare de pădure, de lacuri de agrement şi plaje. Domeniul a aparţinut familiei Ionescu-Quintus şi a fost donat Consiliului Judeţean Prahova de nora marelui om politic Constantin Stere, cu scopul declarat pentru înfiinţarea unui muzeu memorial în onoarea celui care a militat pentru eliberarea Basarabiei şi unirea cu România.

Tot astfel a fost amenajată şi Aleea Scriitorilor, care găzduieşte statuile a unsprezece personalităţi care au luptat pentru unitate naţională: Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Gabaret Ibrăileanu, Alexei Mateevici, Gala Galaction, Calistrat Hogaş, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti. În centrul aleii se află statuia marelui patriot basarabean Constantin Stere. 

Conacul de la Bucov este locul în care fondatorul revistei “Viaţa românească” şi-a petrecut ultimii ani de viaţă. Clădirea se prezintă într-o stare foarte bună, chiar dacă în perioada comunistă a fost folosită pe post de restaurant.

Când am sosit noi, ghidul încă nu venise, aşa că paznicul ne-a surprins cu informaţii bine documentate despre casă şi viaţa scriitorului, precum şi despre soarta altor conace din împrejurimi.

Parterul şi primul etaj sunt deschise publicului, suficient cât să te farmece mobilierul de pe vremuri.

Lăsăm câteva gânduri în cartea de oaspeţi.

La întoarcere trecem pe Aleea Armonia Unirii, numită astfel după ansamblul arhitectural ce simbolizează România, Basarabia şi Transilvania.

În căutarea fostului conac al scriitorului Constantin Stere, am dat peste Albă-ca-Zăpada  şi Tinker Bell care urmau să picteze feţele copiilor în parc. Dacă vă uitaţi atent, Tinker Bell deja îşi lua zborul.

 Vărbila: Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (1539)

Ne continuăm traseul în direcţia Plopu – Vărbila şi în curând dăm de indicatoare spre „Drumul Vinului”.

Vremea frumoasă ne îmbie la pedalat. Priveliştea de-o parte şi de alta a drumului mă face să mă opresc de câteva ori să o imortalizez pe aparat.

Ne regrupăm la copacul cu icoane, undeva la jumătatea drumului dintre comunele Bucov şi Plopu. Potrivit legendei, arborele este vechi de peste 60 de ani şi aici un om era să fie mâncat de lupi. A scăpat ca prin minune şi de aceea a cioplit în trunchiul copacului o icoană. De atunci lumea vine să se roage aici şi aduce alte obiecte de cult.

Trecem prin Plopu, unde în week-end-ul acesta (8-9 septembrie) au avut loc Zilele comunei. În afară de câteva afişe cu numele evenimentului şi două steaguri arborate la intrarea pe terenul de fotbal, nimic nu sugera că localitatea ar fi în sărbătoare. O fi fost de la ora matinală? 10:30?

Drumul urcă apoi către o pădure frumoasă unde ne întrec nişte puşti pe cursiere care se antrenau pentru club.

Facem un nou popas la Monumentul eroilor din Comuna Hârsa.

Urmează o coborâre abruptă ce ne duce în dreptul Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” (1539). Drumul spre edificiu nu este marcat de niciun indicator, aşa că e bine să te opreşti înainte ca drumul să o facă brusc la dreapta. Pe partea stângă, totuşi, este un copac pe care am zarit mesajul unui iubitor de natură. Au ceva prahovenii cu copacii!

Mănăstirea Verbila are hramul “Adormirii Maicii Domnului”, atestată documentar la începutul veacului al XVI-lea, a fost socotită drept una din cele mai puternice şi mai bine ascunse mănăstiri.

Biserica a fost zidită în stil moldovenesc, înaltă şi îngustă. Locuinţele din jurul mănăstirii erau înalte, făcute din cărămidă tare şi piatră, iar in zidurile lor aveau ferestre mici de apărare, ca şi la pridvor. Mai multe detalii pe www.biserici.org

Foişorul este construit din lemn, în stil popular.

Ca la toate bisericile, găseşti şi cerşetori. Păcat că de mici recurg la mila oamenilor pentru a câştiga o bucată de pâine. Le-am dat din ciocolata mea şi i-am sfătuit să meargă la şcoală. Unul din ei mi-a răspuns mândru că trece într-a şasea.

Jercălăi: Biserica de lemn Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril (1731)

Drumul coboară în continuare, până la intersecţia cu şoseaua spre Urlaţi.

Facem popas la Biserica de lemn Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din satul Jercălăi.

Biserica a fost ridicată în 1731 in apropierea oraşului Reghin şi timp de două secole a servit ca lăcaş de rugăciune credincioşilor din satul Luieriu (Judeţul Mureş).

Este dăruită apoi familiei regale pentru Castelul Bran şi strămutată acolo in 1932.

Nefolosită şi neîngrijită după anul 1948, biserica a început să se deterioreze. De aceea în 1956, este demontată, transportată şi reasamblată la Cricov, în preajma ruinelor vechii biserici de zid a Schitului.

Crucea mare de piatră are o vechime de 400 de ani şi a fost adusă din părţile Dobrogei. Crucea marchează altarul fostei biserici a Schitului.

Mai multe detalii despre bisericuţă pe www.crestinortodox.ro

Urlaţi: Conacul Bellu

 Valentin e unul din puştii pe bicicletă care se iau la întrecere cu grupul de biciclişti când trec prin satul lui. S-a bucurat că a reuşit să depăşească pe unul din noi şi, întrând în vorbă cu el, am aflat că avea bicicleta primită din Spania, că a călătorit timp de două nopţi şi-o zi cu trenul până la Satu Mare (cam mult, îmi spun eu în gând) şi că-l interesează să-şi cumpere piese la bicicletă.

Intrăm în Urlaţi şi căutăm drumul spre Conacul Bellu. Ne întoarcem puţin din drum, pentru că semnul turistic cu numele conacului este doar pe celălalt sens al străzii. Urcăm un deal şi dăm de cel foişorul ce se înalţă deasupra porţii.

Conacul este ceva mai sus în curte, aşa că facem puţin push-bike pe pietriş şi rămânem înmărmuriţi când ajungem sus.

Casa este considerată cel mai frumos conac de secol XIX din Ţara Românească.

Clădirea a fost construită în stil vechi românesc şi făcea parte dintr-un complex arhitectonic ce a înfruntat cele două războaie mondiale. Astăzi se mai păstrează „casa mică”, cum era numită pe vremuri.

În clădirea transformată în muzeu am văzut o parte din colecţia de artă a familiei Bellu. Mi-a plăcut cum ghidul ne dezvăluia în fiecare încăpere câte un secret al foştilor locuitori ai casei (scaunele din lemn pliabile, telefonul de dinainte de 1900,  cana de bere cu desen pe fund transparent, salonul turcesc cu mobilier încrustat cu sidef şi cu leagăn pentru copil, cutia de bijuterii, fotoliul ce se transformă în scaun de rugăciune, oglinda ascunsă din camera orientală).

Deschid aici o paranteză: nu înţeleg de ce nu ai voie să fotografiezi în interiorul muzeelor din România, sau, dacă este permis, ţi se cere o taxă de cince-zece ori mai mare decât preţul biletului de intrare. Prin urmare, nu am făcut fotografii în interior, în schimb găsiţi imagini şi informaţii preţioase pe pagina muzeologie.wordpress.com

Sub conac se află o cramă boierească cu piese cioplite în piatră (linuri, călcătoare) din secolele II-III şi alte utilaje şi vase pentru producerea vinului din cele mai vechi timpuri şi până azi.

Domeniul şi conacul au aparţinut celebrului colecţionar de artă, baronul Alexandru Bellu. În foişorul de la intrare sunt expuse lucrări de-ale sale, în cadrul vernisajului “Alexandru Bellu – artist fotograf şi pasionat colecţionar”. Baronul este considerat unul dintre precursorii artei fotografice de la noi, imaginile lui cu ţărani români fiind reproduse în albumul „La Roumanie en images”, apărut la Paris, în 1919. Interesant este şi faptul că a fost bun prieten cu Nicolae Grigorescu, cei doi influenţându-se reciproc, într-atât încât nu se ştie dacă pictorul s-a inspirat pentru ”Carul cu boi” dintr-o fotografie făcută de Bellu, sau Bellu a fost impresionat de pictură şi-a fotografiat un cadru asemănător.

 Râfov: Conacul Costache Cantacuzino

În drum spre următorul obiectiv turistic facem popas la struguri şi must.

Trecem apoi printre haldele de steril de la Valea Călugărească, ce se prezintă ca nişte dealuri roşii de consistenţă prăfoasă.

În apropierea localităţii Pantazi stăm la rând să traversăm pe un pod îngust cu-o singură bandă.

Drumul până în Râfov este şerpuit de ţi-e mai mare dragul să bicicleşti pe-acolo!

Ultimul obiectiv turistic turistic pentru tura aceasta era Conacul Costache Cantacuzino din Comuna Râfov. Eram mai-mai să trecem de clădire,  pentru că nu există niciun indicator să-ţi spună că acolo se află un monument arhitectural din secolul al XVII-lea.

Ne întoarcem câţiva zeci de metri şi facem la stânga înainte de Buchilaşi. Apoi, înainte de intrarea în curbă, dăm de porţile ce mărginesc domeniul Cantacuzino.

Câinii ne latră şi în căteva secunde apare un bărbat în civil care se dă drept paznicul conacului. Ne spune că fotografiatul este interzis şi că urmaşii Cantacuzinilor au revendicat clădirea. Suntem nevoiţi să plecăm, pentru că suntem pe o proprietate privată … dar nu înainte de a mai face câteva fotografii (că doar n-am pedalat până aici să mă gonească el).

Povestea conacului ajuns în paragină  o puteţi citi pe www.bucurestiivechisinoi.ro

Ghica Cantacuzino şi-a construit pe lângă conac şi o biserică – clădirile fiind unite printr-o legătură subterană, pentru a asigura evacuarea în caz de război. Nu ştiu dacă biserica de mai jos este cea cu tunelul, cert este că se află chiar vis-a-vis de conac şi a fost construită în 1742.

Înapoi spre Ploieşti

Era ora 16:15 când am ieşit din comuna Râfov.

Pentru că nu prea mai aveam cum să prindem Regionalul de la ora 17, am hotărât să mergem să stăm puţin la taclale acasă la Marius Anghel, care avea curte în Ploieşti şi câte o piesă de bicicletă la ofertă pentru fiecare. Tot el a făcut pe ghidul pe o bună bucată de traseu, fiind de-al locului şi ciclist de performanţă.

Concluzii

A fost o tură frumoasă, cu două-trei dealuri şi poduri de urcat, tură pe care aş cataloga-o uşoară, chiar dacă distanţa parcursă ar părea lungă unora.

Prahova are multe monumente arhitecturale şi o plimbare pe la conace îţi dezvăluie poveşti cu nobili şi comunişti deopotrivă şi dezastrul de după.

Post scriptum: Dacă nu te-ai săturat de fotografii şi vrei să le vedeţi şi pe restul, le găseşti pe pagina de Facebook a Poveştilor călătoare, în albumul Cu bicicleta prin Prahova la conace şi mănăstiri.