Andrei e fascinat de saline, peșteri și alte văgăuni, așa că a inclus pe lista noastră de vizitat și Salina Slănic (Unirea) din  județul Prahova, mai ales că aici avusese loc și concursul de biciclete „Călătorie spre centrul pământului”.

Reușim să prindem ultima coborâre în salină (15:00) și pentru o oră ne plimbăm în subteran căutând ceva să ne impresioneze. Deși este cât de cât amenajat pentru activități recreative, locul nu te îmbie să vii regulat aici, poate doar să revii după câțiva ani să vezi dacă s-a schimbat ceva în bine.

Eu mai fusesem aici în 2003, dar parcă lucrurile au rămas ca acum zece ani: iluminatul destul de prost, nu ai mare lucru ce să faci în salină pentru cei 16 RON pe care-i plătești de persoană. Plus că nu există panouri în care să ți se explice ce vezi.  Așa că doar îți dai cu părerea.

Există un teren de fotbal și de baschet, mai sunt niște mese de ping-pong și niște leagăne care scârțâie. Și ar mai fi niște statui și câteva pietre de chihlimbar și de sare expuse sub o lumină dubioasă. Restaurantele (dacă le poți numi așa) s-au închis la 3 când am coborât noi în salină, așa că nu rămâne să-ți stăpânești setea decât cu o cafea de la tonomat.

E destul de răcoare (13º C) la 208 metri sub pământ, așa că ia un pulover pe tine când cobori în salină. Ai grijă că la toaletă nu curge apă nici la WC-urile turcești, nici la chiuvete, dar niște șervețele umede sunt întotdeauna binevenite în călătorii.

Pereții sunt înalți de vreo 40 de metri, iar când te uiți la straturile de sare colorate diferit o să remarci și nelipsitele mâzgăleli cu care românii își marchează locurile prin care au trecut.

Și totuși, ceva ne-a plăcut acolo: există un spaţiu delimitat, cu secțiuni pentru femei, bărbați și familiști, dotat cu paturi, scaune, mese și un televizor. Aici te poți relaxa și inspira aerosoli salini, ca metodă de tratament în cazul unor afecțiuni respiratorii. Ne-am întins și noi pe niște paturi pentru un sfert de oră, până ne-au înghețat mâinile de frig.