Am revăzut Roma după 14 ani, dar scopul excursiei noastre în Italia a fost să mergem la concert la Depeche Mode. Îmi promisesem să-i mai văd pe băieți o dată anul ăsta, după ce-am întârziat juma’ de oră la spectacolul lor din București. Dar eram mai-mai să întârziem iar și la Roma…
Ne-am luat bilete de pe net, cu două săptămâni înainte, pe gazon, la 40 de euro de persoană. Cu taxe de rezervare de serviciu și ce au mai băgat ei acolo, am ajuns să plătim 100 de euro pentru două bilete. Exista și posibilitatea să ni le trimit prin poștă, în România, dar am preferat să mai economisim 20 de euro și să le luăm noi la fața locului.
În ziua concertului am luat-o pe jos din Piazza Spagna până în nordul orașului, la Stadio Olimpico din Roma, ca să ne ridicăm biletele rezervate online. E mult de mers, dar așa am văzut o parte mai liniștită a capitalei, fără hoardele de turiști din centru. Printre puținii oameni de pe stradă de la ora aia am dat și peste un cuplu de olandezi cu care am stat la taclale vreo jumătate de oră, deși mergeam în direcții opuse.
Seara ne-am întors la stadion cu ceva emoții că iar o să întârziem. Trebuia să ne fi dat seama după aglomeraţia din oraş că o să fie nebunie şi la Depeche Mode. Abia am mai încăput în tramvaiul care ne ducea la concert. Faza tare e că, în înghesuială aia, s-au iscat glumiţe între hipsterii italieni şi nişte doamne sud-americane venite la muncă în Italia.
La stadion, gălăgie mare și sticle pe jos. După vreo trei filtre superficiale, ajungem pe gazon şi ne alegem nişte fete mai cuminţi în spatele cărora să stăm, că ele sigur nu o să facă urât în timpul concertului.
Miroase deja a marijuana şi nişte hipsteri sunt de o veselie dubioasă. Cred că o să ne ameţim şi noi odată cu ei. E cald, lumea începe să se-nghesuie. Luăm o sticlă de apă la 0,5 litri cu 2 euro. Cu puţin înainte să înceapă concertul o tipă de lângă noi leşină, prietenul strigă disperat după ajutor, o fată îi toarnă apă pe faţă şi nişte italieni o iau repede pe sus să o scoată la aer.
Stadionul Olimpic din Roma e mai mic decât Arena Naţională din Bucureşti, dar un plus față de stadionul nostru e că se află pe malul râului, într-o zonă deluroasă, cu copaci mediteraneeni și vile, de ți-e mai mare dragul să te plimbi pe acolo.
Concertul a început puțin după ora 21. Scena era pusă pe lungul stadionului. Depeche Mode au cântat aceleaşi melodii ca la Bucureşti, măcar acum eram mai aproape de scenă. Şi totuşi nici acum nu mi s-a părut sunetul ok, pentru că vocea lui Dave se auzea mai tare decât instrumentele. Mă minunez și acum ce bine arată la cei peste 50 de ani ai săi.
În timpul concertului italienii au cântat, au dansat, au băut, într-atât că la un moment dat zburau sticle (una m-a și lovit pe braț). Un tip amețit bine se chinuia să filmeze concertul cu telefonul, cu aceeași mână cu care ținea sticla de bere, cealaltă fiindu-i ocupată de o țigară aprinsă din care trăgea câte un fum din când în când. Greu de descris spectacolul ăsta secundar, dar cred că și mai greu îi era lui să-și țină echilibrul.
Publicul aștepta ‘I can’t get enough’ și fredona partea de început a melodiei. Eu așteptam ‘Personal Jesus’ și ‘World in My Eyes’. Au fost folosite alte visuals pe fundalul scenei față de concertul din București, dar tot așa, cu pictograme DM.
Concertul s-a terminat la 23:30, cu puține șanse să mai prinzi un mijloc de transport spre centrul orașului. La ieşirea de pe stadion au apărut imigranţii clandestini cu brichete, tricouri suveniruri Depeche Mode pe tarabe. În Bucureşti parcă a fost mai bine organizat concertul, nu îi lasă pe bişniţari să-şi facă veacul lângă porţile stadionului.
Noi doi ne-am mișcat repede şi am reuşit să prindem tramvaiul şi metroul până la cazare, aşa că am prins trei ore de somn înainte de zborul spre Milano de a doua zi.