Școlile de munte sunt bune că te învață cum să mergi corect pe munte și mai vin și cu un grup mărișor de parteneri de drum (asta dacă te plângeai că nu ai cu cine merge la munte). Ei bine, pe mine m-au inițiat și în activități mai aventuroase, că nu m-aș fi băgat de una singură la tiroliană sau rapel, deși poate mi-aș fi făcut curaj la slackline…
Cu EcoXtrem mi-am învins pe moment teama de înălțime și-am coborât pe coardă de pe-un viaduct în apropiere de Barajul Vidraru. Eram un grup de vreo 30-40 de oameni, cursanți la vremea respectivă în Școala de munte. Asta se întâmpla în noiembrie 2010, după ce în prima zi fusesem pe Valea lui Stan. Clubul de munte am înțeles că și-a schimbat între timp denumirea în „Prietenii EcoXtrem”, se pare că și scopul activităților, dar mai multe informații găsești pe pagina lor.
Rapel de pe viaduct
Autocarul ne-a lăsat puţin mai jos de lacul de acumulare, la viaductul unde unii dintre noi aveau să facă pe vitejii. Dragoş Saioc, președintele clubului de munte, ne-a aliniat pe marginea drumului să ne prezinte câteva tehnici de rapel şi elementele echipamentului: hamuri, blocator Indy, cordeline, cască etc. Pe pod erau deja amenajate corzile pentru ca trei oameni să poată coborî in acelaşi timp: două pentru cursanți, una pentru instructorii.
Mie mi-a luat o groază de timp până să-mi fac curaj să cobor de pe pod. Până mi-am luat eu inima în dinți, alții se dăduseră deja de două ori.
Partea cea mai grea este depăşirea pragului psihologic, când treci de balustrada podului şi trebuie să ai încredere în instructori că te-au echipat corespunzător şi că îţi supraveghează coborârea.
După ce te laşi în coardă, pe spate, cu picioarele uşor îndoite şi îndepărtate, pană-ţi ajung deasupra capului, partea cea mai grea a trecut! Rămâne doar să-ţi mai cobori picioarele şi să ai grijă să nu te balansezi prea mult şi, eventual, să nu dai cu capul de pod. Floare la ureche, nu?
Cât stai suspendat între viaduct și sol, depinde de tine. Când ajungeai jos, trebuia să fii atent la cum puneai piciorul pe pietre să nu te duci de-a dura prin bolovani.
Ei bine, eu ar fi trebuit să mai fiu atentă la ceva. Îmi făcusem două cozi pe lateral, cum port de obicei la munte, și la coborâre mi s-a prins părul într-un dispozitiv de pe cordelină, cel cu care îți asiguri ascensiunea sau coborârea… Noroc că eram aproape de sol, la vreo jumătate de metru distanță, și am reușit să-mi descurc pletele din încurcătură fără prea multe pagube.
Nu am fotografii cu mine pe cordelină, așa că trebuie să mă crezi pe cuvânt că am fost acolo.
Încă ai poftă de aventură?
Noi am fost în zonă într-un week-end din noiembrie 2010, din care prima zi am petrecut-o pe Valea lui Stan. Traseul este destul de aventuros, pentru că trebuie să urci printr-un canion pe niște scări de metal și să treci prin apă până la genunchi. Partea bună e că traseul a fost renovat în 2013.
De pe Barajul Vidraru (166 de metri înălțime) se putea face bungee-jumping, dar se pare că centrul ăsta este momentan închis, după cum am găsit pe bunjee-jumping.ro.
Poate nu e la fel de aventuros, dar merită urcate și numărate treptele până pe vârful Muntelui Cetăţuia, acolo unde se află Cetatea Poenari. Ca reper poți lua hidrocentrala din apropierea barajului Vidraru (la 50 de metri distanță).
Fotografii
Galeria completă este aici:
2 Responses to Rapel de pe viaduct cu EcoXtrem