Cum e să vezi Bucureștiul ca un turist străin

Într-un interviu ziceam că Bucureștiul este orașul meu preferat din România. Nu pentru că m-am născut aici, ci pentru că mie chiar îmi place (vezi lista mea cu locuri dragi în București). Dar cum l-o vedea un străin? După ce-am participat la mai multe plimbări ghidate prin străinătate, voiam să fac o comparație cu România. Eram curioasă cum li se prezintă Capitala noastră vizitatorilor străini, într-un tur dedicat lor și susținut în limba engleză.

Guided Bucharest – Free City Tours

Ocazia s-a ivit când am aflat că Alex AVG (unul din munțomanii de la Revelionul din Apuseni) este ghid la Guided Bucharest – Free City Tours. Turul ăsta se află pe locul I în topul activităților recomandate de Tripadvisor pentru București și se ține zilnic la ora 11, indiferent de vreme. Chiar și așa, noi am amânat să mergem până s-a mai potolit viscolul afară. Aveam de gând să ne dăm străini, să zicem că suntem dintr-un oraș care începe cu „Bu..”, dar nu ne-am mai ținut de farsă, că l-am prins chiar pe Alex ghid.

Locul de întâlnire este la ceasul de la Unirii, de lângă fântâni, și o să-l recunoști pe ghid după un tricou portocaliu pe care sunt desenate o talpă și o pană. Noi am participat la tur pe 2 februarie 2014, într-o zi cu nămeți, așa că săracul AVG numai în tricou nu era, dar avea insigna portocalie prinsă în piept. Turul începe cu prezentarea pe scurt a traseului și continuă cu povești despre Casa Poporului, așa că, dacă întârzii, stai liniștit, până pe la 11 și 20 sunt șanse mari să-i mai prinzi pe ghizi în Piața Unirii.

Traseul te poartă prin centrul Bucureștiului, pe la cele mai importante locuri de interes turistic. Timp de aproximativ două ore, Alex ne-a plimbat pe la Biserica Sfântul Anton, Hanul lui Manuc, la Curtea Veche cu statuia lui Vlad Țepeș, la Biserica Stavropoleos, CEC, Palatul Poștei devenit între timp sediul Muzeului de Istorie, la Banca Națională a României, prin Valea Regilor, pe Calea Victoriei, la Cercul Militar al Armatei, Casa Capșa, Palatul Telefoanelor și fostul Teatru Național, în Piața Revoluției și Biserica Krețulescu, la Muzeul Național de Artă și Ateneu. 

O să auzi povești despre cum și-a salutat Michael Jackson fanii de la balconul Casei Poporului, despre legendele țesute în jurul lui Manuc sau lui Vlad Țepeș, despre Ceaușescu și cum au fost dărâmate cartiere întregi de locuințe, despre cum au salvat arhitecții biserici vechi ale urbei mutându-le pe role în zone mai puțin vizibile, despre cum au apărut leii noștri sau bancnotele de plastic, despre clădirile Micului Paris și controversatele statui cu Traian și lupoaica sau Memorialul Renașterii, sau despre cum s-a construit Ateneul din bani, practic, donați de oameni obișnuiți.

Concluzii

Mai multe nu vă spun, că turul merită încercat pe propria piele. Faptul că ți se povestește în engleză și ești într-un grup internațional de spanioli, englezi, indieni, italieni, te face să uiți că ești acasă și începi să te simți ca și cum ai fi turist într-un oraș necunoscut. Mi-a plăcut Bucureștiul prezentat de Alex, mi-a plăcut că s-au ținut după noi mai tot timpul doi câini maidanezi, blânzi, deși erau harnici ca niște dulăi de stână. N-a contat că erau troiene de zăpadă pe trotuare, că a trebuit să sărim peste băltoace de zăpadă topită, că la sfârșitul turului ne înghețaseră picioarele.

După plimbare am mers împreună cu Alex la Restaurantul Militar București, unde ne-au surprins  plăcut decorul de epocă și prețurile mici. Cum suntem cârcotași, am avut și niște sugestii pentru tur: să includă în prezentare și povești cu români celebri sau să-i învețe pe străini câteva cuvinte în limba română.

Galeria cu fotografii

Pentru a vizualiza toate cele 50 de fotografii incluse în album, dați click pe imaginea de mai jos, apoi încă o dată pe prima fotografie pentru slideshow:

Guided Bucharest - Free City Tours
 

This entry was posted in Bucureşti, Excursii de o zi, Ghid, România and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Warning: array_merge(): Expected parameter 1 to be an array, null given in /home/otzbgdpw/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/seofacebook.php on line 559

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/otzbgdpw/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/seofacebook.php on line 561

4 Responses to Cum e să vezi Bucureștiul ca un turist străin

  1. Pingback: Leapsa cu dor de duca – Cris Mary

  2. Pingback: La masă în Micul Paris: Casa Assan sau Casa Oamenilor de Știință » Poveşti călătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *