Pana acum un an nici nu auzisem de Cheile Dobrogei, dar cum am vazut poze din zona am trecut-o pe lista destinatiilor. Pregatirile au durat o zi, cu organizarea traseului si gasirea trenurilor de dus/intors. Asa m-am lamurit ca Dobrogea este o destinatie cicloturistica de week-end cu trenul.

Din punctul meu de vedere zona este pretentioasa pentru ca sunt doar cateva luni pe ani cand poti sa faci o plimbare cu bicicleta acolo. Primavara si toamna e perfect, ca soarele te mangaie, nu te usuca sau nu are dinti.

Traseul pe zile

Noi am facut tura în week-end-ul 22-23 martie 2014, când ne-am lăsat păcăliți de vremea frumoasă din București și-am sperat că putem face o tură de primăvară timpurie, cu dormit la cort.

Ziua 1: 50 de kilometri:

1. Plecam dimineata cu trenul Bucuresti Nord – Tirgusor Dobrogea.
2. Pedalam prin Cheile Dobrogei  si vizitam Pestera Ioan Casian.
3. Ne indreptam catre Cetatea Istria unde cautam loc de campat.

Ziua 2: 63 de kilometri

1. Pedalampe grindul dintre Lacul Nuntasi si Sinoe pana la Vadu pe plaja
2. in final ajungem in Constanta unde avem tren de intoarcere spre Bucuresti la ora 19:00.

Peripetiile:

Drumul cu trenul e linistit, pozele cu șine ferate fac senzație si controlorii ne aduc aminte ca trebuie să avem bilet pentru biciclete. Le explic că am demontat roata si îmi raspund că asta nu inseamnă bicicleta demontată si că trebuie să aibe dimensiunea unui colet. Fiecare intelege regulementul in favoarea lui. Platim supra taxa  (30 lei / bicicleta) si ii datorez o masa lui Noemi ca nu am ascultat-o. 🙂

La Medgidia trenul se imparte in doua, primele vagoane se duc la Constanta si ultimile la Tulcea. Conectarea si deconectarea fac un spectacol “dorelicesc”  la doua ciocane, legatura intre vagoane e asigurata cu un snur, dupa care locomotiva ofteaza grav ca o balena plictisita. Noua locomotiva baga in prize un curent mai mare, asa ni se arde incarcatorul telefonului (sa nu uitam sa luam incarcator nou). La Medgidia s-a schimbat și controlorul care ne întreabă de ce am mai plătit bicicletele, că sunt demontate. Îi explicăm cum a fost şi trage concluzia: “Controlori cu minte de Bucureşti!”.

Ajunsi in Tîrgusor Dobrogea, vremea nu este cum speram, bate un vant numai bun sa invarta eolienele. Mai este si innorat, dar noi suntem optimisti si pedalam spre chei. Din iarba verde topaie popandai (nu stim ce animalute sunt alea exact) si se ascund in gropile lor de sub pamant. Pietrele din chei sunt impunatoare si incep să mă gândesc cum aici era odata Marea Thetis. Ne oprisem la un panou informativ, cand doi localnici pe biciclete ne saluta cu “Hello, hello”. Nu le spulber perceptia si le raspund “Ciao, Ciao”.

Soseaua traverseaza cheile pe un traseu scurt, dar cheile se continua pe dupa dealuri. Noi am luat-o la dreapta, pe un drum de caruta ce ajunge la Manastirea Casian. Dam de un camion parasit care imi aduce aminte de “Into the wild”. Eh , Alaska, o sa ajungem si acolo!

Până atunci împingem la biciclete spre manastire. In spatele bisericii e un traseu amenajat spre Pestera Ioan Casian – este o idee buna de venit cu cei mici pentru explorare. Grota face parte practic tot din Cheile Dobrogei si nu e singura forma spectaculoasa de relief carstic din zona. Plus ca ai priveliste asupra Lacului Casian de langa peretele de carst.

Spre Cetatea Istria alegem ruta cea mai scurtă pe drumuri comunale. Zona este una agricolă dar mersul in camp deschis cu vant din fața devine monoton. Prin localitați ne latra de fiecare data niste caini de talie mare; sincer, ma asteptam sa fie mai pitici, adaptati la relief.

Ajungem la Cetatea Istria, unde pare totul pustiu. Este inca lumina si la poarta muzeului ne intampina paznicul cu o inima mare pe pulover, semn clar ca e om bun: ne indică un loc de campare ferit de vant si ne arata de unde putem lua apa. Nu am apucat sa punem cortul, ca Johnny, paznicul de la cherhanaua de langa muzeu, ne-a oferit o camera libera cu dus fierbinte si o supa caldă. Ne intrase frigul in oase de la orele alea de pedalat cu vantul in fata, asa ca am acceptat cea de-a  doua propunere.

Ziua doua, a fost un test de anduranta.

Dupa ce vizitam Cetatea Istria si muzeul, plecam sa pedalam pe grind. Eram cu ochii in patru dupa orice pasare sau animalut care ar fi vrut sa ne iasa in cale. Ne-au iesit in cale pana la urma cainii de la o stufarie.

O proba grea a fost traversarea unui canal. Ne-am dezbracat si am trecut cu bicicletele si bagajele pe sus. Apa nu era asa rece pe cat ma asteptam eu, dar Noemi a fost de alta parere. La scurt timp dupa ce trecem noi cu toate bagajele, vine o caruta cu localnici care ne intreba ironic daca e calda apa.

Mai avem de trecut dealul cu padurea Vadu, dupa care ajungem in localitatea omonima, apoi inca 6 km si suntem pe plaja. Vantul bate puternic, este ceata, dar cu toate asta gasim pe plaja gasim doua masini cu numar de Bucuresti. Probabil venisera sa romantizeze si ei. Apa marii e rece-gheata si nu se vede decat alb in zare. Ne intalnim si cu pescarul de la cherhana, acelasi care vara face vizite turistilor pe plaja.

Si cam aici s-a terminat partea usoara a zilei, drumul spre Constanta a fost greu si destul de aglomerat pentru gusturile noastre: masini multe, vant din fata, ceata. Au pedalat toti muschii ca sa ajungem la limita si sa luam bilete de intoarcere.

Cand am ajuns la gara mai erau 15 minute pana pleaca trenul. Ultima proba a fost sa o convingem pe doamna de la casa sa ne emita bilete de bicicleta. De teama ca o sa-i cerem banii inapoi, femeia de la ghiseu ne punea sa intrebam mai intai conductorul daca ne lasa in tren cu biciclete… Pana la urma am invins sistemul 🙂

Album cu fotografii

Mai multe fotografii din tura din Dobrogea sunt pe Facebook în albumele:

• Cheile Dobrogei
• Cetatea Histria
• Pe grind spre plaja Vadu